Cât ne costă tehnologiile de azi
Și ce-am putea face ca să le reducem impactul de mediu
(🧑🏻) Am primit primul telefon la 10 ani, în vara de dinainte de a începe școala gimnazială. Era 2011 și urma ca în toamnă să fac naveta de la sat, unde locuiam, la oraș, unde mă înscriseseră părinții mei pentru o educație mai bună.
Tatăl meu lucra în Italia, așa că l-am rugat ca atunci când se întoarce în vacanță să-mi aducă un telefon. N-am fost mulțumit de ce mi-a adus, dar țin minte că era un LG negru, mic, cu touchscreen. Cam ca ăsta– poate chiar același model. Cred că pe vremea aceea încă era mai cool să ai Blackberry, cel puțin la cei mai mari decât mine, iar eu mi-am dat seama prea târziu.
De atunci și până acum, în 14 ani, am schimbat în jur de zece telefoane, poate chiar mai multe. În primii ani am generat cele mai multe deșeuri, pentru că fie le pierdeam, fie le stricam. Nu cred că le-am dus niciodată la reciclat și nici nu m-am gândit prea mult la impactul lor de mediu (cel puțin până la maturitate). Îmi părea rău însă că nu le pot repara– costurile mi se păreau tot timpul mult prea mari.
Experiența mea e similară cu studiile de specialitate privind consumul de telefoane mobile, cel puțin potrivit datelor recente. Durata de viață a smartphone-urilor este de aproape doi ani, iar telefoanele mobile obișnuite („cu butoane”, cum s-ar zice) „trăiesc” cu jumătate de an în plus, conform unui articol din 2022 din The Journal for a Sustainable Circular Economy.
Vremurile s-au schimbat și vorbim despre reciclare și sustenabilitate tot mai mult, însă în pragul Crăciunului– o perioadă tentantă pentru cumpărături– reducerile și presiunea socială ne orbesc de multe ori raționamentul și gândirea critică. În spatele discounturilor și ofertelor se ascund costuri de mediu și umane, dar și o politică economică care favorizează consumul în exces. Hai să le luăm pe rând.
Dilema consumului modern
Motivul principal pentru care telefoanele ajung să fie atât de repede înlocuite este lansarea frecventă a noilor modele, care îi face pe consumatori să-și achiziționeze un dispozitiv mai performant, „chiar dacă cel actual este funcțional”, scriu autorii studiului amintit anterior.
Un alt studiu, de data aceasta făcut în România, pe tineri, arată același lucru. Majoritatea respondenților mărturisesc că „de cele mai multe ori, se lasă influențați de reclamele și ofertele atractive care îi conving să achiziționeze noi smartphone-uri, fără a avea realmente nevoie de ele.”
Mai mult, conform aceluiași studiu, tinerele femei par a fi mai predispuse la această presiune socială. Familia, prietenii și cunoștințele le determină să achiziționeze smartphone-uri mai noi și mai performante pentru a nu se simți inferioare din punct de vedere al statutului social. Un număr restrâns de respondente au participat și la interviuri cu cercetătorii, unde au admis că se simt ca și când „ar fi într-un fel de competiție, simțind dorința de a se distinge din mulțime și de a-și alimenta stima de sine”, interpretează autorii.
Bărbații, pe de altă parte, au afirmat că îmbunătățirile tehnologice prezentate în reclame sau oferte sunt cele care-i conving să cumpere. Asta chiar dacă, în multe cazuri, nu există diferențe semnificative între modelele mai noi și cele mai vechi în ceea ce privește performanța sau noutatea.
Ce se întâmplă cu device-urile vechi?
Eurostat arată că 51% dintre persoanele între 16 și 74 de ani din Europa își țin telefoanele vechi în casă, comparativ cu doar 11% care le reciclează. O parte dintre aceștia (18%) au dăruit sau vândut vechiul telefon, în timp ce 2% pur și simplu l-au aruncat fără a-l recicla corespunzător. Instituția subliniază că „reciclarea încă trebuie dezvoltată în UE ca destinație credibilă pentru echipamentele privind tehnologia informației și comunicațiilor.”
În România, accesul la internet a crescut considerabil în ultimii 10 ani. Dacă în 2014 doar 60% dintre gospodăriile românești aveau acces la internet, astăzi nivelul este de peste 90%, similar cu alte state europene. Asta duce în mod direct și la un consum mult mai mare al dispozitivelor electronice.
Pe de altă parte, România se află printre țările cu cea mai mare rată de vânzare a telefoanelor după uzare (26%), adică „la mâna a doua”. Și eu și mulți prieteni ne-am cumpărat telefoane și laptopuri second-hand, fie de pe platforme oficiale de tip Flip sau de la persoane fizice de pe Olx.
Din 2026, repararea telefoanelor în Europa ar trebui să devină mult mai ușoară și mai ieftină, datorită unei directive aprobate anul trecut care consolidează dreptul la reparare al consumatorilor. Și peste ocean, în SUA, există șase state care au introdus legi asemănătoare, în ciuda lobbyingului puternic din partea giganților tech care au invocat ani la rând drepturi exclusive de reparare.
Cu lupa pe deșeurile electronice din țara noastră
În același timp, o privire de ansamblu asupra reciclării electronicelor în țara noastră dezvăluie un peisaj mai puțin îmbucurător. Ecotic, o organizație a producătorilor și importatorilor de echipamente electrice și electronice din România, a derulat un studiu în 2023 care replică statisticile europene. Rezultatele acestuia arată că 41% dintre respondenți păstrează electrocasnicele mici pe care nu le mai folosesc în casă și doar 10% cunosc clar și concret opțiunile pe care le au pentru a se debarasa de acestea.
Teoretic, există opțiunea de predare a deșeurilor la magazinele de profil, dar informația este puțin cunoscută în rândul populației. În unele cazuri, primăria și companiile de salubritate se ocupă de colectarea echipamentelor electronice mici, dar doar 20% dintre respondenți știu asta, dintre care mai puțin de jumătate au încredere că vor fi cu adevărat reciclate corespunzător.
Asta se traduce în rate foarte mici de reciclare și în depozitarea deșeurilor în casă, în loc ca acestea să intre într-un circuit de colectare și reciclare care ar valorifica mineralele rare și alte materiale importante cu care sunt făcute.
De ce e asta important?
Telefoanele, și electrocasnicele în general, sunt dispozitive care au un impact de mediu considerabil. Procesul de producție este responsabil de 80% din amprenta de carbon pe care o are un telefon pe parcursul vieții.
Asta pentru că ele conțin minerale importante care se găsesc doar în anumite locuri pe glob, de unde se extrag, iar apoi se procesează în la fel de puține țări. Disponibilitatea acestor substanțe este la fel de limitată, iar impactul lor de mediu și uman e puternic. Uite aici o vizualizare a principalilor furnizori globali de minerale critice (îi poți număra pe degete):
Câte dintre aceste minerale se găsesc în telefonul din mâna ta e greu de zis. Comisia Europeană estimează undeva la 50 de metale diferite, companiile de consultanță se duc chiar spre 70. În acest moment, tehnologiile lumii, de la cele mai banale, ca telefoanele, la panouri fotovoltaice, cipuri pentru centrele de date și baterii de stocare a energiei, sunt dependente de câteva țări din lume.
Însă asta s-ar putea schimba. Și nu mă refer aici la deschiderea unor astfel de mine în Europa, ceea ce Comisia Europeană deja plănuiește, inclusiv în România, ci la recuperarea metalelor din electrocasnicele deja produse. Un profesor din Germania spune pentru El País că „într-un milion de telefoane mobile se găsesc 24 de kilograme de aur, 16 000 de cupru, 350 de argint și 14 de paladiu”, motiv pentru care el crede că „deșeurile de echipamente electrice și electronice reprezintă un fel de mină urbană care nu este exploatată la maximum în prezent”.
Europa este continentul care generează cele mai multe deșeuri electronice pe cap de locuitor (17.6 kg), dintre care doar 7 kg ajung să fie reciclate. Raportul Global privind E-waste-ul spune că reciclarea mineralelor critice din aceste dispozitive rămâne o provocare economică, pentru că prețul de piață „este încă prea mic pentru a susține operațiuni comerciale de reciclare la scară mai mare”.
De ce este prea mic? Pentru că firmele globale preferă să cumpere aceste minereuri importante de la țări și din zone care au zero standarde privind respectarea drepturilor umane și protecția mediului. Iar UE este într-un proces de a-și slăbi legislația de mediu de luni bune deja.
Exemplul Congo
În Republica Democratică Congo se află rezerve de aur, cobalt și coltan – metale esențiale pentru telefoane, laptopuri și mașini electrice. Aici se află peste jumătate din rezervele mondiale de cobalt – metal din care se fabrică bateriile litiu-ion. În multe regiuni miniere muncesc inclusiv copii, iar extracția se face în condiții periculoase: galerii instabile, lipsă de ventilație, expunere la praf toxic și riscul de surpare. Ultima catastrofă raportată s-a întâmplat chiar săptămâna trecută, când cel puțin 32 de muncitori au murit. În plus, minerilor li se impun adesea taxe ilegale și metalele grele extrase poluează solul și apele.
Aproximativ 114 milioane de oameni trăiesc în Republica Democratică Congo și cam trei din patru nu își pot îndeplini nevoile de bază– hrană, apă, adăpost. Unul din 12 copii din Congo mor până la vârsta de 12 ani.
Lanțul global de aprovizionare profită de cobaltul congolez, în special giganți precum cei din China sau compania Apple, deși tot ei susțin, în paralel, că au încetat să mai facă asta. În mina de coltan din Rubaya, din estul Republicii Democratice Congo, muncesc zeci de oameni care extrag manual minereul esențial tehnologiei moderne.
Gruparea paramilitară congoleză M23 a preluat în 2024 controlul minei și percepe o taxă de circa 15% pe fiecare lot de coltan vândut, generând venituri de aproximativ 800 000 de dolari pe lună pentru finanțarea insurgenței (mișcării). Jurnaliștii de investigație au raportat prezența copiilor în procesul de extracție– băieți care sapă în galerii și fete care spală și usucă minereul– semn că, în ciuda eforturilor internaționale, exploatarea vulnerabililor continuă. Munca se desfășoară în ture de 12 ore, iar minereul este transportat manual din adâncuri, spălat, uscat și dus cu motociclete sau camioane către centrele de colectare.
La nivel global, implicațiile acestor practici devin tot mai vizibile. Lansarea iPhone 16 a declanșat proteste în mari orașe ale lumii, unde manifestanții au atras atenția asupra legăturii dintre industria tech și mineritul din Congo, afișând mesaje precum „Un copil a murit în Congo pentru telefonul tău.” Protestatarii cer atât corporațiilor, cât și consumatorilor să refuze complicitatea. Același lucru s-a întâmplat și cu lansarea iPhone 17 din această toamnă.
Ce se poate face?
E clar că problema electrocasnicelor e una profund sistemică. Statele trebuie să investească masiv în campanii de informare și centre de reciclare care să maximizeze cantitatea de minereuri rare care pot fi recuperate. Firmele ar trebuie mult mai stric verificate și amendate atunci când nu respectă standarde minime de sustenabilitate și muncă demnă.
Individual, însă, urmează cei cinci R:
Refuză să cumperi un telefon nou, dacă cel pe care-l ai încă funcționează.
Redu consumul de electrocasnice în general– poate în loc să-ți iei un telefon o dată la 2 ani, o faci mai rar, la 3-4. Poate nu ai nevoie de un ceas inteligent deloc.
Repară telefonul atunci când nu mai funcționează sau Reutilizează-l pe cel vechi, dacă îl ai undeva într-un sertar.
Reciclează atunci când chiar nu mai poți face nimic cu telefonul sau alt device pe care-l ai. Uite aici o hartă care-ți arată cel mai aproape punct de casa ta.
Desigur, aceste obiceiuri individuale sunt, din nou, profund influențate de mediul în care te afli. Repararea telefonului, spre exemplu, ar trebui să fie stimulată de către autorități, prin vouchere și scutiri de taxe sau poate chiar plafoane. La fel ca la alimente, electrocasnicele ar trebui să aibă o etichetă care să ne arate cât de dăunător pentru mediu e produsul pe care vrem să-l achiziționăm, în încercarea de a-i atrage atenția consumatorului înainte de a face o achiziție impulsivă. Și lista poate să continue.
Extra
În colaborare cu platforma Arte.tv în română, îți recomandăm două materiale pe subiectul ediției de azi:
Un reportaj scurt despre unul dintre cele 47 de proiecte strategice selectate de Comisia Europeană pentru a „asigura și diversifica accesul la materiile prime în UE”. Este vorba de o investiție într-o mină de galiu, în Grecia, un minereu esențial pentru semiconductori, telecomunicații, LEDuri și panouri solare.
Un material mai amplu despre „războiul smartphone-urilor”, o incursiune în timp, de la primele telefoane mobile, până la lupta între marile puteri ale lumii pentru supremația cipurilor.
Pe curând,
Marian & Patricia
Aș adăuga aici și obsolența planificată, atunci când companiile creează produse care durează foarte puțin și nu sunt reparabile, o strategie ca să vândă cât mai mult.