Ce înseamnă suficient pentru o viață demnă?
Între lipsuri și exces, există un coridor către o societate mai echilibrată.
Înainte de orice, sperăm că ați avut parte de zile de odihnă la final de 2025. Suntem recunoscători că am ajuns la al treilea an în care trimitem noua grijă spre voi – un newsletter în jurul căruia s-au adunat peste 1100 de cititori preocupați de mediul înconjurător.
Vrem să știm ce subiecte ați mai vrea să citiți și ce credeți despre munca noastră, așa că ne-ar ajuta mult să lăsați gândurile voastre aici.
Marius Mornea are 43 de ani și trăiește într-o livadă la trei kilometri de Gherla, județul Cluj, alături de soția lui și cei trei câini pe care îi îngrijesc împreună. A fondat acum șase ani asociația Clujul Sustenabil, alături de trei colegi – Camelia Gui, Alexandra Anghel și Marius Moga – pentru că își doreau un cadru în care să pună la cale o strategie verde a orașului. A făcut parte dintr-un proiect cultural cu Reactor, o echipă de teatru independent din Cluj-Napoca, în care au creat un spectacol de teatru – Habituare – și au organizat ateliere cu publicul despre criza climatică.
La bază inginer IT, Marius a părăsit acest mediu acum opt ani, când a început să renunțe la zile de naștere în familie, ieșiri cu prietenii sau timp cu partenera lui pentru munca la un start-up. „A fost exemplul clar de capitalism dus la extrem, iar când am ieșit din proiect m-a lovit eco-anxietatea”, povestește el.
Pe parcursul celor 12 ani de muncă în IT, Marius obișnuia să ia un an de pauză după ce termina un proiect și trăia din economii, ca să se reașeze. Când a făcut asta în 2018, a simțit că locul său nu mai e acolo. Încă își amintește când a citit articolul din The New York Times despre dispariția insectelor, unde Edward O. Wilson, biolog american, a prezentat ideea unei ere viitoare a izolării umane din cauza declinului biodiversității. „M-a marcat foarte tare gândul acesta că noi, oamenii, vom supraviețui pe o planetă pustie de orice altă specie.”
Așa că a început să meargă la evenimente culturale și de activism civic din oraș. A vrut să cunoască rețeaua de oameni interesați de mediul înconjurător. Căuta metode noi de conviețuire, diferite de cele tranzacționale, și să aducă în mentalul colectiv discuția despre limitele planetare. Adică cele nouă praguri critice stabilite de cercetători pe care e important să le respectăm, pentru că altfel punem în pericol condițiile sigure de trai pe Pământ. Deja am trecut peste șapte. Dispariția insectelor, de exemplu, e dovada unei astfel de limite de siguranță încălcate. Anul trecut, peste 48600 de specii erau în prag de dispariție, conform IUCN.
Suficiența ca nucleu al societății
Îți spunem povestea lui Marius, pentru că e un exemplu individual de cum se poate trăi în suficiență. Conceptul provine din francezul sobriété și are rădăcini în perioada Greciei Antice, când Aristotel vorbea despre „calea de mijloc”, o virtute între lipsă și exces. Acum, se referă la încercarea oamenilor interesați de mediul înconjurător să găsească un ansamblu de practici și politici publice care asigură bunăstarea în limitele planetare. În timp ce sustenabilitatea spune că trebuie să găsim modalități de trai fără să epuizăm resursele naturale, suficiența vine ca o posibilă strategie de a chestiona cât și de ce consumăm sau producem.
Marius ar fi putut să-și cumpere o mașină electrică, să mănânce bio și să planteze copaci pentru fiecare zbor luat – astea ar fi fost practici sustenabile, dar tot ar fi consumat o cantitate enormă de resurse. Așa că s-a mutat din oraș în martie 2023 și și-a scăzut voit suma de bani cu care trăiește pe lună – aproape la jumătate față de când lucra în IT. Locuiește cu soția lui într-un studio pe care l-au improvizat în spațiul unde și-au organizat nunta. Arăta ca un garaj când au ajuns acolo. Acum l-au amenajat din materiale refolosite. Au grădină, unde cultivă legume și cumpără în mare doar ingrediente pentru gătit. Cumpără haine doar dacă se rup, iar acum e implicat doar în proiecte legate de mediu.
În cartea sa, The Logic of Sufficiency, Thomas Princen arată că suficiența poate deveni un principiu organizatoric al societății moderne. Locurile de muncă mai aproape de casă, transportul în comun accesibil, spații de locuit adaptate nevoilor și locuințe comune, acces la apă și hrană pentru toată lumea – sunt exemple de practici care țin de suficiență. Limita inferioară s-ar baza pe nevoile umane de trai demn, iar limita superioară pe limitele planetare, ca să evităm degradarea iremediabilă a mediului. Economista Kate Raworth a ilustrat acest concept sub forma unei gogoși americane, pe care poate ai mai văzut-o înainte:
Ușor de scris, greu de făcut. Ce înseamnă, de fapt, destul? Suficiența nu se aplică uniform în toate culturile, pentru că standardele de viață sunt diferite și depind de context. În plus, e greu de stabilit de unde se iau resurse pentru a asigura fiecare om cu destulul stabilit teoretic.
Într-un model de societate bazat pe suficiență, poate apărea efectul de ricoșeu. Să zicem că nu mai cumpărăm haine din mall, iar cu banii economisiți luăm mai multe bilete de avion. Fără politici publice care să integreze teoria, suficiența rămâne o idee care sună bine, dar care nu se poate aplica eficient.
De exemplu, Marius lucrează acum în proiecte la intersecția dintre cultură și activism civic, dar nu mai are un job full-time. Asta vine cu mari vulnerabilități. „Nu am mai fost angajat de opt ani, ceea ce înseamnă că nu am asigurare medicală, nu am un venit fix, pensie.”
Atunci de ce vorbim despre suficiență?
Cele două aspecte – alinierea cu conștiința ecologică și siguranța zilei de mâine – nu ar trebui să fie în concurență. Mai multe organizații internaționale au făcut un apel comun în martie 2024 prin care cer instituțiilor Uniunii Europene să adopte o strategie bazată pe suficiență în noul mandat. Astfel, suficiența nu este doar o alegere individuală, ci un mod colectiv de a organiza viața.
Asociația franceză négaWatt a pus bazele suficienței consumului de energie și spune că poate fi de patru tipuri:
structurală, care se uită la modul în care sunt organizate activitățile și spațiul în societate, astfel încât să creeze condițiile necesare pentru moderarea consumului → de exemplu, orașul de 15 minute care îți oferă toate serviciile esențiale aproape de casă și reduce nevoia de transport, altul decât pe jos sau cu bicicleta;
dimensională, prin reducerea la scară mai mică a echipamentelor și instalațiilor astfel încât să reflecte în mod corespunzător utilizările acestora → de exemplu, interzicerea staționării mașinilor mari de tip SUV în orașe, o măsură propusă la alegerile locale de la Paris;
de consum, prin utilizarea adecvată a echipamentelor/instalațiilor pentru a reduce consumul → de exemplu, interzicerea utilizării aerului condiționat sub un anumit prag de temperatură în magazine;
colaborativă, care implică punerea în comun a resurselor și utilizarea acestora → de exemplu, regiunea Île-de-France tocmai a anunțat că se pregătește să lanseze un nou program ambițios care include 5.000 de vehicule accesibile gratuit pentru închirieri pe termen scurt și mediu.
În acest sens, suficiența devine un proiect cultural de politici publice, nu o alegere personală, care ar putea predispune la vulnerabilitate. În plus, ca să treci spre suficiență singur/ă/x, presupune o serie de privilegii, precum un job flexibil sau un venit destul de mare încât să alegi haine mai scumpe, dar mai trainice, mâncare mai puțin procesată. Ori, în economia prezentă din România, astea sunt mai degrabă excepții.
Irina Breniuc este activistă de mediu cu experiență în jurnalism, analiză a sustenabilității și impactului de mediu, bucătărie vegană și project management. În 2015 a înființat Asociația pentru Consum Sustenabil, iar acum e implicată în CotroShare, o platformă de împrumut pentru locuitorii cartierului Cotroceni. Proiectul pune la dispoziție o varietate de obiecte, de la corturi, genunchiere, prelungitoare, râșniță de cafea, borcane, ghirlande și multe altele.
Însă chiar și acolo unde există aceste opțiuni de trai mai sustenabil, schimbarea în comportament vine cu greu. „Mă frustrează că lumea dă cu like și cu inimioară pe Facebook, dar nu folosesc real platforma. [...] E un efort depus și rezultatul e foarte slab în comparație cu potențialul”, povestește Irina. Ca să înțelegem de ce se întâmplă asta, e important să ne uităm la știința comportamentală. Spre exemplu, un cadru popular din acest domeniu este COM-B (capability, opportunity, motivation), care propune trei componente necesare pentru ca orice comportament (behaviour) să aibă loc:
abilitate (dacă avem cunoștințele și aptitudinile necesare pentru a adopta un anumit comportament);
oportunitate (factori externi care fac posibilă executarea unui comportament, cum ar fi cursuri de introducere gratuite sau contexte sociale de a încerca un nou comportament);
motivație (procesele interne care influențează luarea deciziilor și comportamentul → dacă un comportament e popular, cum e acum colectarea prin SGR, oamenii simt că vor să-l facă, mai degrabă decât că trebuie)
Toate acestea sunt influențate de mediu și factori sociali, chiar economici. Astfel, nu e îndeajuns ca opțiunile de trai diferit, mai sustenabile, să existe, pentru că e greu ca ele să se infiltreze în viețile cotidiene, aglomerate și dominate de presiuni economice și de alte tipuri.
O altă inițiativă la care Irina a lucrat în trecut și pe care vrea s-o dezvolte în continuare este Festivalul Trifoi. Organizat pentru prima oară în 2021, ea și-a dorit să aducă împreună oamenii care contribuie la o economie circulară într-un spațiu „bine înrădăcinat în valori: circular, local, organic, vegan, ecologic, rezilient”. În concret, timp de un weekend, orice persoană din București putea participa, pentru suma minimă de 30 de lei pentru toată perioada, la ateliere, proiecții de film sau discuții, toate organizate într-un cadru cu cât mai puțină risipă și cu grijă față de mediu.
După două ediții și câteva pauze, Irina vrea să ducă proiectul mai departe în mediul rural, unde să practice parțial principiile decreșterii (o mișcare congruentă cu suficiența) combinate cu tehnologii moderne folosite în mod etic.
În România, în ciuda faptului că se discută individual despre diverse probleme, precum poluarea aerului sau sărăcie energetică, subiectul suficienței sau a altor forme de schimbare profundă a societății sunt aproape inexistente în spațiul public. Proiectele întreprinse de Marius și Irina, împreună cu comunitățile pe care le construiesc în jurul acestora, sunt printre puținele spații și voci care oferă o perspectivă reală, tangibilă, a unui potențial viitor mai ecologic, echitabil și solidar. Într-adevăr, mulți nu-și permit riscul de a renunța la un job stabil sau de a se aventura în proiecte comunitare ca cele descrise anterior. Însă de multe ori nici nu e nevoie. Putem aduce aceste subiecte în cadrul muncii și vieții noastre de zi cu zi, în discuțiile pe care le purtăm online și la cafea, chiar dacă rămân, pentru moment, doar în tărâmul ideilor.
„Lumea trifoi este viitorul imaginat. [Mă întreb] ce pot să fac concret în direcția asta acum? Și fac câțiva pași, așa cum se poate, în direcția respectivă, astfel încât să fiu liniștită eu cu mine [...] că fac ceea ce cred că trebuie să fac,” mărturisește Irina.
Cine decide ce este suficient?
În teorie, în societățile democratice, fiecare dintre noi, prin vot. În practică, de multe ori este o distanță între elita politică și nevoile alegătorilor, iar interesele corporațiilor sau ale celor apropiați de decidenți câștigă adesea în fața binelui general. Și atunci clar intervine nesiguranța că ce decid alții că e suficient nu e nici etic, nici bazat pe știință, de aceea mulți autori și instituții pledează pentru forme de democrație participativă. Participanții la aceste exerciții publice, de tipul convențiilor sau adunărilor cetățenești, nu sunt aleși prin vot, ci aleatoriu, și împreună formează o reprezentare autentică a populației.
În Franța, participanții la Convenția Națională privind Clima au făcut 149 de propuneri de măsuri care să ajute la reducerea cu 40% a emisiilor naționale cu efect de seră până în 2030, față de 1990. Dintre acestea, Guvernul francez declară că 100 au fost implementate total sau parțial, 46 sunt într-un proces de instituționalizare, și doar 3 au fost respinse.
Una dintre aceste propuneri ține de combaterea artificializării solului – adică procesul prin care spațiul verde își pierde valoarea ecologică din cauza intervențiilor omenești, de cele mai multe ori de dezvoltare urbană – a fost inclusă în legea privind clima și reziliența. Peste 25 de ani, francezii și-au propus să nu mai piardă niciun metru de spațiu verde, dacă nu-l înlocuiesc altundeva, și să se folosească de spațiul transformat deja.
Însă, multe dintre propuneri au fost cu mult alterate ceea ce a atras dezamăgirea participanților și critici din partea societății civile.
În unele locuri, aceste foruri participative sunt instituționalizate permanent, cum ar fi în Bruxelles sau în Paris.
Un raport al unui consorțiu de cercetare arată că recomandările de la adunările cetățenești au „de trei până la șase ori” mai multe politici de suficiență, în comparație cu decidenții, când vine vorba de planurile naționale privind clima și energia. Exemple includ:
Tarife de economisire a energiei/ taxare progresivă a energiei (consumi puțin, ai un tarif mai mic, consum mai mult, ai un alt tarif de calcul);
Durata de viață prelungită a aparatelor electrice: minimum 10 ani garanție și obligația producătorilor de a furniza piese de schimb;
Descurajarea zborului frecvent prin taxarea călătorilor deși (17% dintre cetățenii UE reprezintă 77% din zboruri, conform FTM);
Restricționarea reclamelor pentru produsele cu impact negativ asupra climei, interzicând toate bunurile foarte dăunătoare (ceea ce Haga deja a implementat de anul trecut, iar Amsterdam urmează s-o facă în curând)
Autorii spun că „această susținere puternică subliniază dorința publicului de a adopta suficiența odată ce înțeleg beneficiile și implicațiile practice ale acesteia”, ceea ce au confirmat în cadrul atelierelor de citizens science pe care le-au organizat.
Ce ar putea sta în spatele consumului fără limită?
Într-o notă filosofică, o lume axată pe suficiență s-ar axa pe contribuția la comunitate și grijă, nu pe consum. O cultură a suficienței oferă sens și continuitate simbolică prin solidaritate, responsabilitate față de generațiile viitoare și conexiune cu mediul înconjurător. În consumerism, mult din statul social se axează pe bunuri materiale. „În măsura în care banii reprezintă un barometru al valorii de sine, nu transmit doar cât valorează mașina noastră, ci și cât valorăm noi, ca persoane care au cheia,” susțin autorii unui studiu despre substratul psihologic al consumului.
Antropologul Ernest Becker susține în cartea sa The Denial of Death că ceea ce definește specia umană este conștientizarea morții. Însă, tocmai capacitatea de a contempla propria moarte naște o anxietate existențială cu care oamenilor le e greu să trăiască. Și așa apare, în 1986, Teoria Managementului Terorii (eng., Terror Management Theory), propusă de cercetătorii în psihologie socială Jeff Greenberg, Tom Pyszczynski și Sheldon Solomon. Ei spun că oamenii caută o formă de imortalitate prin care să se protejeze de gândul că vor muri într-o zi care le este necunoscută. Imortalitatea poate fi literală (credința că existența continuă după moarte) și simbolică (persoana lasă ceva în urmă, cum ar fi copii, realizări sau apartenență la o cultură mai mare decât sinele).
Astfel, atunci când oamenii se confruntă cu anxietatea legată de moarte, încearcă să apere propria viziune asupra lumii care le dă un sentiment de siguranță și le crește stima de sine prin faptul că se identifică cu un grup pe care îl consideră valoros. Astfel, într-o lume în care predomină viziunea materialistă, axată pe consum și satisfacerea nevoilor imediate, asta va fi ceea ce va crește și mai mult în prezența morții.
Dincolo de asta, consumul excesiv are și alte cauze. Adesea să consumi mai mult costă, paradoxal, mai puțin. Când o pereche de ghete de pe site-uri de ultra fast fashion costă 50 de lei, iar cele de calitate 600 de lei, dacă nu ai 600 de lei de dat o dată, sau posibilitatea să economisești, ajungi să cumperi cinci perechi ieftine, nu una bună.
Deci, da, e complicat să-ți schimbi obiceiurile de consum, mai ales când nici infrastructura nu te ajută. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să încerci, sau că nimic din ce faci nu contează.
„Realitatea arată că pare că nu o să reușesc să schimb foarte mult, dar cred că trebuie să îmi accept cu smerenie capacitatea individuală”, spune Marius.
Și Irina e conștientă de limitele acțiunilor individuale. „Accept că astea sunt datele științifice, accept că nu pot să anticipez schimbările sociale care s-ar putea întâmpla, prin urmare aleg să acționez în direcția congruentă cu valorile mele și în direcția pe care eu mi-aș dori” concluzionează ea.
Inspirat/ă/x de această ediție? Iată câteva idei prin care poți aduce suficiența mai aproape de viața ta:
✨ Citește cartea The Politics of Sufficiency, disponibilă gratuit online, sau alte lucrări de-ale autorilor Thomas Princen & Tim Jackson.
✨ Urmărește acest TedTalk publicat recent cu Yamina Saheb, co-fondatoarea World Sufficiency Lab, despre exemple de suficiență de peste tot din lume.
✨ Alătură-te unui grup din comunitatea ta cu care împărtășești aceleași valori. De exmplu, Spațiul a.casă din Cluj organizează cine comunitare unde oamenii se întâlnesc să împartă mâncare și să socializeze. În București, la Seneca Anticafe poți găsi cărți și evenimente apropiate acestui subiect.
✨ La fel ca Marius sau Irina, ia-ți un moment și gândește-te la lucrurile pe care le faci sau le deții fără să-ți fie cu adevărat de folos. Ai o mașină? Poate o poți împărți, spre exemplu, oricum 95% din timp e parcată.
✨ Dacă activezi în jurnalism, cercetare sau creare de conținut, folosește-ți plaforma ca să vorbești despre astfel de subiecte, așa se deschide fereastra Overton și politicile care pun în centrul atenției bunăstarea cetățenilor și a planetei devin realitate.
Extras:
🌿 Urmărește animația Ceva artistului vizual, Paul Mureșan, despre frica de moarte. Paul și-a scris teza de doctorat despre subiect și a vorbit mai pe larg despre asta aici.
🌿 Citește interviul lui Vlad-Marko Tollea cu fotograful român Silviu Gheție despre proiectul său foto colectiv intitulat Memento Mori în care abordează perspectivele sale asupra morții, fotografiei și vieții.
Pe curând,
Patricia & Marian